Trecem prin una din cele mai incerte perioade pe care a străbătut-o generația noastră. Alegeri cu rezultate surprinzătoare, război în Europa, război în Orientul Mijlociu, climă în schimbare, nevoia de reorientare către energie ieftină în UE, care să repună industria „bătrânului continent” pe o traiectorie a competitivității. Toate acestea fac ca 2025 să înceapă cu nenumărate întrebări și cu o doză mare de imprevizibil.
În continuare, vom vorbi despre cum se conturează anul 2025 în energia europeană. Nu vom încerca să facem previziuni, ci vom identifica trei întrebări importante la care Uniunea se pregătește să-și răspundă. (Și acestea nu sunt singurele dileme din sectorul energetic european, cu siguranță.)
Războiul, gazele și europenii. Cu ce ne aprovizionăm?
În acest moment, încă nu știm ce se va întâmpla în Ucraina, dar învestirea noului președinte american reprezintă un semn pozitiv pentru pacea mult așteptată. Desigur, termenii în care se va realiza încheierea conflictului vor trebui stabiliți cu grijă, pentru o pace durabilă.
În acest context geopolitic, ne amintim că marele proiect REPowerEU a început ca urmare a crizei energetice ce a urmat atacului rusesc din Ucraina și și-a propus să susțină producția de energie regenerabilă a țărilor UE și să reducă astfel dependența de combustibili fosili din Rusia. Banca Europeană de Investiții oferă impresionanta sumă de 45 mld euro pentru a susține obiectivele REPowerEU, pentru 5 ani (startul fiind dat în 2022).
Geopolitica și aprovizionarea cu gaze naturale sunt în strânsă legătură, iar 2025 reprezintă un punct de cotitură. Aceasta pentru că la 1 ianuarie 2025, se va încheia un important contract care reglementează tranzitul gazului rusesc prin Ucraina, cu implicații semnificative pentru exporturile de gaze rusești către anumite țări ale Uniunii Europene. Pentru că, în ciuda conflictului deschis, gazul rusesc a continuat să ajungă în UE și nu a existat nicio întrerupere semnificativă a aprovizionării până acum, chiar dacă Ucraina, ca parte a incursiunii sale în regiunea Kursk a Rusiei, a preluat controlul singurei stații active de contorizare pentru intrarea gazului rusesc în Ucraina, la Sudzha (Figura 1) (Łoskot-Strachota et al, 2024). (conform bruegel.org).
Impactul se va resimți în special în Austria, Ungaria și Slovacia, pentru care ruta de tranzit ucraineană a asigurat 65% din cererea de gaze în 2023. Ponderea tranzitului ucrainean în importurile de gaze din UE a scăzut de la 11% în 2021 la aproximativ 5%.
Conform analizei realizate de think tank- ul Bruegel, sunt posibile 3 scenarii:
- Înlocuirea gazului din Rusia cu LNG (gaz natural lichefiat)
Acest scenariu este favorizat de dezvoltarea infrastructurii pentru LNG: terminalele din Polonia, Germania, Lituania, Italia, Croația și Grecia, noi unități de regazeificare în Germania și Italia și de potențiala extindere a capacității conductei Turkstream care traversează Marea Neagră din Rusia, cu Turcia înlocuind volumul pierdut.
- Înlocuirea gazului din Rusia cu gaz din Azerbaidjan
În acest gaz, conform Bruegel, Rusia va continua să furnizeze gaz Ucrainei, dar îl va numi „gaz azer”, în timp ce Azerbaidjanul va primi gaz din Rusia. Astfel, nu ar exista nicio schimbare în fluxurile de gaze: comercianții din UE ar cumpăra gaz din Azerbaidjan, care ar cumpăra gaz din Rusia.
- O nouă înțelegere între UE, Rusia și Ucraina
„Comercianții din UE ar putea cumpăra gaz rusesc la granița ruso-ucraineană de la Sudzha și ar putea rezerva capacitatea de tranzit prin infrastructura rețelei de conducte a Ucrainei pentru a livra gazul „lor” țărilor europene. Înainte de război, Ucraina a insistat pentru o astfel de abordare aliniată la reglementările UE. Dar în circumstanțele actuale, nu este clar dacă ar fi în favoarea Ucrainei.”, arată analiza Bruegel.
Ce tehnologie va fi pe val în următoarea perioadă?
Pandemia și anii de război au constituit lecții importante pentru Uniunea Europeană, care încearcă să producă „acasă” o cantitate cât mai mare de energie. Mai ales că finalul de an 2024 i-a găsit pe europeni în frig, cu o iarnă ceva mai rece decât în ultimii ani, și cu aprovizionarea cu gaz rusesc oprită aproape complet. De aceea, UE caută soluții pentru energie abundentă, la un preț bun și cu impact cât mai redus asupra mediului.
Una dintre soluțiile pe care și România pariază în viitorul apropiat (sperăm chiar din 2025) este energia geotermală. Dacă energia solară sau cea eoliană au cunoscut un avânt remarcabil în ultimii ani, energia geotermală pare să nu fi ținut pasul, din cauza costurilor, dar și din cauza legislației, chiar și în țări cu o tradiție importantă în acest domeniu, așa cum este Germania. Aceasta a început în 2024 un proces de simplificare a birocrației în acest domeniu, care să stimuleze dezvoltarea unităților geotermale.
În 2025, Polonia va prelua președinția Consiliului UE, iar aceasta va însemna, destul de probabil, o continuare a politicilor favorabile energiei geotermale inițiate de Ungaria (care a deținut mandatul în a doua jumătate a anului 2024).
Una dintre soluțiile propuse de Ungaria este crearea unei Alianțe Geotermale Europene, care să abordeze anumite probleme ale acestui domeniu, privind forța de muncă și competențele.
Datele UE, citate de Reuters, arată că, la nivelul anului 2022, mai puțin de 3% din energie a fost produsă prin tehnologia geotermală. Aceasta, deși energia geotermală are potențial de a acoperi trei sferturi din nevoile UE de încălzire și răcire în clădirile rezidențiale și comerciale până în 2040, potrivit grupului industrial Consiliul European pentru Energie Geotermală.
Majoritatea țărilor UE au deja sisteme de termoficare geotermală, dar numai câteva – inclusiv Franța, Germania și Italia – le folosesc pentru a genera electricitate.
Unul dintre pilonii proiectului Viitorul Energiei este energia geotermală, considerată una dintre șansele României de a avea energie la preț competitiv, cu zero emisii de carbon. Una dintre tehnologiile cele mai promițătoare este closed loop (cu buclă închisă), ce presupune exploatarea căldurii interne a scoarței terestre în mod direct, din rocă, fără a fi nevoie de rezervoare subterane de apă fierbinte. Vă invităm să aflați mai multe despre această tehnologie pe microsite-ul dedicat.
Tranziția energetică. Cum abordăm elefantul din încăperea de decizii a Bruxellesului?
Multe voci din lume și din România și din UE spun că nu suntem încă pregătiți să renunțăm la combustibilii fosili și că e prea devreme pentru a apăsa accelerația atât de mult în domeniul decarbonizării și a surselor de energie regenerabilă. Cu alte cuvinte, că tranziția energetică este o problemă, nu o soluție.
Desigur, celor care gândesc așa trebuie să le reamintim că Uniunea Europeană a inclus gazele naturale în taxonomie, ceea ce reprezintă un avantaj pentru țara noastră, care își dezvoltă tot mai mult producția în acest domeniu.
Un al doilea contraargument se referă la nevoia crescândă de energie (determinată de digitalizare și schimbări climatice, de exemplu) din Uniune și din fiecare țară în parte. Creșterea producției de energie, inclusiv prin dezvoltarea tehnologiilor durabile, este o necesitate pentru a ne menține stilul de viață.
Un alt aspect, care ține de contextul global, este că în alte state energia regenerabilă este susținută masiv, iar Europa nu-și poate permite să piardă acest tren. Aceasta pentru că subvențiile oferite de stat înseamnă nu doar dezvoltare în sectorul energetic, ci și o dezvoltare a industriei.
Aceste subvenții, oferite de SUA, UE și China, reprezintă arme economice redutabile pentru a câștiga poziții de piață cât mai bune, deoarece impulsionează investitorii să-și îndrepte atenția către respectivele zone.
Prin Actul pentru Industrie Zero Net, un răspuns la Actul de reducere a inflației propus de administrația Biden, UE își propune să facă mai atractive investițiile în energie solară, eoliană și alte tehnologii durabile. Legislația ușurează birocrația, arată Financial Time, accelerează aprobările proiectelor și vizează atingerea a 50 de milioane de tone de capacitate de stocare a dioxidului de carbon în Europa până în 2030.
Rezultatele se conturează și probabil vor deveni mai consistente și în 2025. De exemplu, arată Financial Times, Arcelor Mittal, al doilea cel mai mare producător de oțel din lume, a început testarea unui proiect de captare a carbonului în Gent, Belgia, potrivit unui raport Morgan Stanley din iunie.
***
În final, nu putem să nu ne întrebăm și despre impactul pe care îl va avea Orientul Mijlociu asupra economiei europene. O pace, la fel de mult dorită ca și cea din Ucraina, cu încetarea conflictului din Gaza, dar și cu o posibilă democratizare a Siriei și poate a Iranului, ar putea face ca această zonă să devină un furnizor de combustibili pentru UE. Se va materializa această ipoteză? Nu ne rămâne decât să râmâneți alături de Viitorul Energiei în 2025 și să vedem împreună ce ne aduc timpurile.
Vă rugăm să primiți urările noastre de bine pentru 2025, sănătate, pace, stabilitate și multă energie!
