Europa are o tradiție de câteva decenii în explorările de gaze naturale offshore (în largul mărilor): această activitate a început în Italia, care a inițiat producția europeană offshore prin zăcământul Gela 21, în anul 1959.
Un moment important din istoria sectorului offshore european a fost 1958, când un tratat al Națiunilor Unite împarte Marea Nordului în zone economice aparținând țărilor riverane, ceea ce determină un progres rapid al explorărilor marine, ce câștigă preeminență asupra explorărilor onshore. Prima descoperire în Marea Nordului s-a făcut în perimetrul norvegian (1969 – Ekofisk), urmată, în anul următor, de o descoperire în zona britanică- Forties. Norvegia a rămas din acel moment unul dintre cei mai mari producători mondiali de țiței și gaze naturale.
România se numără, la rândul său, printre țările cu tradiție în exploatările offshore. „Primele achiziții de date seismice în bazinul Mării Negre au început în 1969 și de abia în 1976 Platforma petrolieră GLORIA a săpat prima sondă de explorare.” (Nicolae Anastasiu – Hidrocarburile din Marea Neagră – între provocări și riscuri). Au urmat și alte descoperiri, conform studiului citat: Lebăda Est (1980), Sinoe (1988), Portița (1990), Doina (1995), Cobălcescu (1997), Pescăruș (1999), cu rezerve relativ mici.
După victoria de la Haga, pentru delimitarea perimetrelor maritime, Agenția Națională pentru Resurse Minerale scoate la licitație concesionarea a 11 perimetre offshore cu o suprafaţă totală de 11.000 km pătraţi, cinci dintre perimetre fiind în zona proaspăt câștigată de România. În 2012, „prin sonda Domino-1 au fost descoperite rezerve recuperabile de aproximativ 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze, devenind astfel cea mai mare descoperire unică din Marea Neagră până astăzi”. (cf. Studiu Deloitte – Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltareaeconomiei românești)
NORVEGIA – LIDERUL EUROPEAN OFFSHORE
În prezent, mai mult de 80% din producția totală a țițeiului și gazului din Europa provine din explorări offshore. Norvegia conduce topul celor mai importante proiecte în desfășurare, iar în ierarhia celor mai productive exploatări se mai află Marea Britanie și Olanda.
Primele 3 câmpuri, din punctul de vedere al cantităților produse, sunt:
1. Troll – aflat în Marea Nordului, perimetrul norvegian. În 2022, producția a fost de 3.846,97 mil mc pe zi. Estimările arată că acest zăcământ va atinge maturitatea în 2060.
2. Ormen Lange – aflat în Marea Nordului, perimetrul norvegian. Producția înregistrată în 2022 a fost de 924,3 mil mc pe zi în 2022. Zăcământul se va epuiza în 2034.
3. Aasta Hansteen – aflat în Marea Nordului, perimetrul norvegian. Aici, s-au produs în 2022 859, 52 mil mc pe zi în 2022. Limita economică va fi atinsă în 2040, conform estimărilor.
SCHIMBUL DE GENERAȚII
Într-o analiză a proiectelor offshore existente, Comisia Europeană arată că una dintre principalele tendințe ale exploatărilor de țiței și gaze naturale este către depletare: „producția internă din Europa urmează să scadă brusc pe măsură ce câmpurile existente se maturizează, cu o creștere a dependenței de hidrocarburi importate.”. În același timp, se constată câteva tendințe de evoluție, ce demonstrează reziliența și capacitatea novatoare a sectorului offshore:
- Înaintarea către ape mai adânci
Datorită progreselor progrese tehnologice în foraj și extracție, producția se deplasează către ape cu o adâncime mai ridicată.
- Inovare tehnologică și îmbunătățiri ale eficienței în exploatare
Noile tehnologii permit companiilor să producă hidrocarburi mai rentabil, cu prelungirea duratei de viață a unor zăcăminte ce altfel ar fi neviabile economic. De asemenea, se observă utilizarea unor tehnici tot mai avansate de recuperare, utilizate pentru valorificarea la maximum a zăcămintelor aflate în declin.
- Noi descoperiri și luarea deciziilor de investiții
Această tendință a fost accelerată de către agresiunea rusească din Ucraina și necesitatea ca statele europene să se adapteze la noua situație, în care Rusia a încetat să mai fie un furnizor. Principalele strategii adoptate pe continent au fost reducerea consumului, dezvoltarea producției de energie regenerabilă și diversificarea surselor de aprovizionare, inclusiv prin deschiderea unor noi exploatări, onshore sau offshore. Câteva exemple, oferite de Euractiv, sunt parteneriatul germano-olandez din Marea Nordului, prin care o nouă exploatare ar urma să înceapă în 2024, exploatările românești din Marea Neagră, dar și foraje mai mici, cum sunt cele din Slovacia, ce ar urma să acopere 10% din consumul țării.
Un top 10 european al explorărilor offshore ce ar putea cunoaște startul în viitor, realizat pe criteriul mărimii zăcămintelor, cuprinde perimetre din zone variate: Aphrodite (localizat în Marea Mediterană, în perimetrul cipriot), Dvalin North (aflat în Marea Norvegiană, aparține Norvegiei), Domino (în Marea Neagră, aparține României), Berling (localizat în Marea Norvegiană, aparține Norvegiei), Glengorm (aflat în Marea Nordului, în perimetrul britanic), Neptun (aflat în Marea Neagră, aparține României), Peon (localizat în Marea Nordului, aparține Norvegiei), Irpa (aflat în Marea Norvegiană, aparține Norvegiei), Fenris (aflat în Marea Nordului, în perimetrul norvegian), Lavrans (Marea Norvegiană, în perimetrul norvegian).
EXISTĂ VIAȚĂ DUPĂ DEPLETARE
Pe măsură ce zăcămintele sunt epuizate și echipamentele ajung la finalul ciclului de utilizare, este necesară dezafectarea infrastructurii de petrol și gaze, fenomen accelerat și de tranziția energetică. Un raport al Comisiei Europene estimează că aproximativ 200 de platforme, 940 de sonde și 389 000 de tone de suprafețe și structuri submarine vor fi dezafectate în UE-27 până în 2030, la un cost estimat de 4,8 miliarde euro.
Totuși, platformele offshore de producție a gazelor naturale oferă beneficii economice și după epuizarea zăcămintelor, prin oportunitățile oferite unor tehnologii menite să faciliteze tranziția economică, printre care energia eoliană – prin utilizarea structurilor deja existente, dar și prin transferul de know-how – sau depozite CCS (captare și stocare a carbonului) și utilizarea acestora în scopul decarbonizării industriilor.
MAREA NEAGRĂ – SUCCES LA ORIZONT
Marea Neagră este una dintre zonele ce se pot transforma într-un hub de producție a gazelor naturale, concentrând numeroase proiecte aflate în diverse faze de desfășurare care, alăturate, ar putea elimina dependența de resursele rusești ale țărilor din zonă.
În aprilie 2023, Turcia a început exploatările zăcământului Sakarya, estimate la 710 mld mc, cu o valoare de 500 de miliarde de dolari, ce ar putea acoperi consumul rezidențial turcesc pentru o perioadă de 35 de ani.
România este, de asemenea, într-un moment prielnic pentru exploatarea uriașului potențial gazeifer al Mării Negre. Astfel, compania Black Sea Oil & Gas (BSOG) a anunțat în iunie 2022 startul producției de gaze din Marea Neagră, în perimetrul Midia. Este estimat că vor fi livrați aproximativ 0,5 mld mc anual, producția de vârf fiind de 1 mld mc pe an, în 3 din cei 10 ani de viață pe care îi au zăcămintele de gaze Ana și Doina, conform evaluărilor.
Pe 21 iunie 2023, OMV Petrom și Romgaz au anunțat decizia de a dezvolta Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, cu exploatarea zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud.
Statul român este un jucător foarte important în acest proiect, fiind deținătorul ROMGAZ și având participațiuni în PETROM, fiind plasat în rolurile de proprietar, principal operator și principal beneficiar al acestui proiect de mare anvergură.
Estimările realizate de specialiști arată că exploatarea acestui zăcământ, mai bogat decât se arăta inițial, ar putea oferi beneficii importante economiei românești:
- Cantitatea de gaze naturale estimată în prezent este de peste 100 mld mc de gaze naturale, de 2 ori mai mult decât estimarea inițială.
- Explorarea ar acoperi consumul României pe 9 – 10 ani.
- Valoarea totală este de 60 mld euro.
- Veniturile la buget pe care le-ar aduce se ridică la 25-30 mld euro.
- Aceste cantități ne-ar permite restartarea industriei, precum și o atingere mai facilă a obiectivelor climatice.
