Treci la conținutul principal

În lunile reci de iarnă, asigurarea căldurii este esențială, iar gazele naturale au dovedit de-a lungul deceniilor că sunt o sursă de încălzire de încredere, mai ales în perioadele în care furtunile au pus la pământ rețeaua de electricitate. Introducerea gazelor naturale în sistemele noastre de încălzire ne-a permis să ne încălzim confortabil și, totodată, cu un impact redus asupra mediului. Astăzi, gazele naturale reprezintă combustibilul cel mai utilizat pentru încălzire în Uniunea Europeană, inclusiv în sistemele de încălzire centralizată.

În prezent, gazele naturale asigură aproape jumătate din necesarul de încălzire a locuințelor din Europa, în condițiile în care căldura reprezintă circa 70% din consumul de energie în sectorul rezidențial (sursa, AICI).

La nivelul UE, clădirile dețin cea mai mare cotă din consumul total de încălzire, iar 88% din necesar este acoperit de boilere individuale și 12%, prin sisteme centralizate de încălzire, conform datelor Comisiei Europene. După cum arată și datele din graficul de mai jos, gazele naturale reprezintă sursa de energie principală în sistemele centralizate de încălzire, iar România se află printre statele care au cea mai ridicată cotă, respectiv de circa 80%.

La nivel agregat, gazele naturale dețin cea mai ridicată cotă în mixul de surse energetice utilizat pentru încălzirea centralizată în UE-27, respectiv 30,1%, conform graficului următor, publicat în acest an de către Comisia Europeană.

Sursa grafice: ec.europa.eu/

Importanța planificării sistemelor de încălzire în zonele urbane și rurale

Dat fiind impactul ridicat pe care sectorul energetic îl are asupra mediului, prin emisiile de gaze cu efect de seră, încălzirea centralizată este văzută de Comisia Europeană ca un instrument cheie pentru tranziția energetică. Calitatea aerului în orașe va fi îmbunătățită prin extinderea încălzirii centralizate, cu sisteme moderne și inteligente, în zonele urbane.

Trebuie să creștem investițiile în noi sisteme de încălzire și răcire centralizată dacă vrem să decarbonizăm Europa într-o manieră eficientă din punctul de vedere al costurilor. Avem nevoie de mai multă încălzire și răcire centralizată, de multe economii de energie și, de asemenea, trebuie să distingem între zonele urbane și rurale. Multă căldură se pierde pentru că nu avem rețele de încălzire centralizată. Căldura reziduală ar putea acoperi jumătate din necesar (acolo unde este disponibilă)”, notează Comisia Europeană, în textul amendat al Directivei privind energia din surse regenerabile.

Comisia Europeană subliniază și rolul planificării pentru asigurarea surselor optime de încălzire. În Danemarca, de pildă, prima reglementare privind furnizarea de energie termică a fost introdusă în 1979 și, până la mijlocul anilor 1980, aproape toate municipalitățile daneze (aproximativ 300 la vremea aceea) au dezvoltat planuri pentru încălzire. Obiectivul principal a fost de a determina ce zone pot fi aprovizionate prin sisteme centralizate sau gaze naturale și ce alte arii trebuiau să folosească în continuare surse individuale de încălzire.

Un parametru cheie de selecție în această planificare a fost densitatea energetică în diferite zone ale unei municipalități. Abordarea principală a fost că zonele cel mai dens populate ar trebui să fie aprovizionate din surse districtuale. Dacă, inițial, scopul acestei planificări a fost de a reduce dependența de petrol, ulterior a fost acela de a reduce impactul de mediu, în speță amprenta de carbon, a surselor de încălzire (detalii, AICI).

De ce trecerea la electricitate nu reprezintă soluția momentului

Utilizarea gazelor naturale în sistemele de încălzire centralizată prezintă numeroase avantaje. În primul rând, centralele pe gaze naturale au abilitatea de a porni rapid atunci când e nevoie de ele. Apoi, au emisii reduse de carbon și alte gaze cu efect de seră. De regulă, pentru încălzirea centralizată sunt folosite termocentrale în cogenerare, care produc energie termică și electrică în același timp, iar gradul de eficiență al acestora ajunge astăzi până la 95% (sursa, AICI). Pentru cartierele rezidențiale sau consumatorii comerciali, sunt disponibile și microcentrale în cogenerare.

În zonele fără acces la încălzirea centralizată, reducerea emisiilor se poate obține prin înlocuirea boilerelor individuale pe cărbune sau a celor pe lemne cu unele pe bază de gaze naturale. De asemenea, „prin înlocuirea boilerelor tradiționale pe gaz cu unele moderne în condensare, emisiile de CO2 pot fi reduse cu până la 20%, îmbunătățind calitatea aerului, dat fiind că, față de alte tehnologii, nu emit particule de emisii, oxizi de sulf (SOX) sau de nitrogen (NOX)” (sursa: gasnaturally.eu).

Apoi, dat fiind că gazele naturale sunt furnizate prin conducte subterane, sistemele de încălzire pe bază de gaze naturale sunt de încredere în zilele geroase de iarnă, când avem cea mai mare nevoie de căldură, spre deosebire de rețeaua de electricitate, vulnerabilă în fața furtunilor.

„Nu putem înlocui pur și simplu sarcina de încălzire pe care o acoperă gazul prin trecerea la electricitate. Rețeaua de gaz poate transfera mult mai multă energie către cea de electricitate. Orice modificare a politicii de favorizare a electrificării ar trebui să ia în considerare costul și impactul asupra mediului al creșterii infrastructurii electrice. Rețeaua de gaz este proiectată pentru a satisface cerințele maxime de energie ale încălzirii. Comutarea sarcinii de încălzire pe gaz la sistemul de electricitate ar necesita o creștere semnificativă a rețelei electrice existente în prezent. Rețeaua de gaze naturale, care, desigur, este subterană, oferă o sursă sigură și durabilă de energie, cu capacitatea de a satisface vârfurile și golurile de cerere de energie pe care sistemele de încălzire le necesită iarna”, arată și asociația Eurogas (sursa, AICI).

În acest context, adoptarea pe scară largă a pompelor de căldură, de pildă, ar pune sub presiune rețeaua de electricitate. „Dacă încălzirea în toate clădirile din Europa ar fi trecută la electricitate folosind pompe de căldură, cererea maximă de energie electrică de iarnă ar crește cu peste 60%”, conform raportului World Energy Outlook (2019) al Agenției Internaționale pentru Energie (sursa, AICI).

Parteneriatul cu energia din surse regenerabile

Așadar, gazele naturale rămân un combustibil de bază pentru asigurarea energiei termice, iar avantajul încălzirii centralizate este că poate utiliza diferite surse de încălzire, nefiind limitată la un singur tip de combustibil. Un alt avantaj al gazelor naturale e că reprezintă partenerul ideal pentru energia din surse regenerabile, putând fi integrate în rețea în amestec cu gaze „verzi” și hidrogen, ceea ce va conduce la un grad și mai mare de decarbonizare a sistemelor centralizate de încălzire.

Apoi, industria gazelor naturale inovează permanent, pentru a se adapta nevoii de reducere a emisiilor. Astfel, tehnologiile actuale de încălzire pe bază de gaze naturale (boilere, pompe de căldură, centrale hibride și microcentrale de cogenerare) pot opera cu gaze regenerabile, dar și în parteneriat cu alte surse de încălzire, precum energia solară. În plus, gazele naturale pot fi utilizate optim în sinergie cu eficiența energetică, ce trebuie să se îmbunătățească prin renovarea clădirilor.

Așadar, fiecare sursă de energie are avantajele și dezavantajele ei, de aceea este important să combinăm și să utilizăm optim sursele disponibile, astfel încât să fie acoperită cererea de energie a fiecărui oraș, cartier și clădire. Iar până la decarbonizarea completă a surselor de energie, gazele naturale vor mai juca un rol important vreme de câteva decenii.

Lasă un răspuns