La începutul acestei luni, a fost adoptată Directiva 2024/1788 privind normele comune pentru piețele interne în sectorul gazelor din surse regenerabile, al gazelor naturale și al hidrogenului, de modificare a Directivei (UE) 2023/1791 și de abrogare a Directivei 2009/73/CE. Aceasta urmărește să faciliteze pătrunderea în sistemul energetic a gazelor din surse regenerabile și a gazelor și hidrogenului cu emisii scăzute de carbon, permițând tranziția de la gazele fosile, precum și să permită gazelor din surse regenerabile și gazelor și hidrogenului cu emisii scăzute de carbon să joace un rol important în atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii pentru 2030 și a neutralității climatice până în 2050. De asemenea, această directivă urmărește să instituie un cadru de reglementare care să le permită tuturor participanților la piață și să îi stimuleze să renunțe treptat la gazele fosile și să își planifice activitățile astfel încât să evite efectele de blocare, precum și să asigure o eliminare treptată și în timp util a gazelor fosile, în special din toate sectoarele industriale relevante și din utilizarea pentru încălzire.
De asemenea, Directiva definește o terminologie pentru domeniul gazelor din surse regenerabile, a hidrogenului și a gazelor cu emisii scăzute de carbon (în Articolul 2)
Zonele de interes ale Directivei
Biometanul
În articolul 10 din preliminarii, se arată că este necesar ca statele să acorde prioritate pentru racordări și să existe „termene-limită rezonabile”. Prin accelerarea demersurilor administrative necesare, s-ar putea constata o adoptare mai rapidă a gazelor din surse regenerabile: „Cererile de racordare la rețea pentru producția de gaze din surse regenerabile ar trebui evaluate în termene-limită rezonabile și ar trebui monitorizate de autoritățile de reglementare relevante. Ar trebui să se poată acorda prioritate cererilor de racordare la nivel de transport și de distribuție pentru producția de gaze din surse regenerabile față de cererile de racordare pentru producția de gaze naturale și de gaze cu emisii scăzute de carbon.”
Hidrogenul
În ceea ce privește hidrogenul, Directiva își propune să faciliteze
- apariția piețelor hidrogenului
- tranzacționarea hidrogenului ca produs de bază
- centrele de tranzacționare lichidă.
Statele membre ar trebui să elimine orice bariere nejustificate în acest scop. (art.11, preliminarii)
Directiva subliniază că prioritatea UE rămâne utilizarea hidrogenului din surse regenerabile, produs în special prin utilizarea energiei eoliene și solare. Dar, cum nu este posibil ca „producția de hidrogen din surse regenerabile să fie extinsă suficient de rapid pentru a satisface creșterea preconizată a cererii de hidrogen în Uniune, combustibilii cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi hidrogenul cu emisii scăzute de carbon, pot juca un rol în tranziția energetică”. Această precizare arată o oportunitate importantă pentru țara noastră, deoarece reprezintă o deschidere către producția de hidrogen albastru, obținut din gaze naturale, cu captarea emisiilor de CO2.
„Standardele de mediu sunt doar pentru țările europene”
Este un mit care s-a creat și se propagă, în ciuda unor inițiative serioase din partea altor zone ale lumii (amintim uriașele capacități de producție a regenerabilelor aparținând Chinei și Inflation Reduction Act din SUA). Prin articolul 16, preliminarii, se arată intenția ca UE să promoveze crearea unei piețe a tehnologiilor curate și de a-și asuma rolul de lider mondial în domeniul politicilor climatice: „În acest context, Uniunea ar putea juca un rol de prim-plan în elaborarea de standarde mondiale pentru certificarea combustibililor cu emisii scăzute de carbon și și-ar putea consolida rolul de lider mondial în domeniul climei, utilizându-și diplomația climatică pentru a dezvolta o cooperare reciproc avantajoasă cu partenerii exportatori.”
Obiectiv european cu tehnologii potrivite fiecărei țări
Deși UE are un obiectiv comun, de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră, țările sunt libere să opteze pentru tehnologiile pe care le vor folosi și pentru tipurile de energie adecvate cerințelor naționale. Acest punct este important pentru România, deoarece ne dorim să ne utilizăm resursele interne, atât naturale, cât și tehnologice: „În contextul unei piețe complet deschise, statele membre ar trebui să fie în continuare în măsură să își planifice mixul energetic, inclusiv utilizarea combinată a combustibililor din surse regenerabile și a combustibililor cu emisii scăzute de carbon, în funcție de circumstanțele lor naționale specifice.” (art. 18, preliminarii). Acest principiu al neutralității tehnologice ar trebui respectat inclusiv la stabilirea finanțărilor, care ar urma să susțină obiectivele climatice UE, oferind libertate țărilor în alegerea tehnologiilor propriu-zise și chiar a standardelor naționale, pentru respectarea propriilor ținte de decarbonizare.
„Tranziția energetică este prea scumpă pentru noi”. Implicarea, informarea și protecția consumatorilor vulnerabili
Și prin această Directivă, Uniunea Europeană susține o tranziție energetică echitabilă: „Drepturile actuale ale consumatorilor și drepturile de acces la servicii esențiale, inclusiv la energie, precum și combaterea sărăciei energetice trebuie să fie consolidate și garantate și ar trebui să includă o mai mare transparență.” (art.19, preliminarii)
Statele trebuie să reducă la minim „efectul negativ pe care îl au asupra clienților finali schimbarea combustibilului sau racordările la încălzirea centralizată” și să asigure informarea cetățenilor cu privire la alternativele durabile de energie. (art.22, preliminarii)
Stabilirea prețurilor la gaze naturale (unde gaze naturale are o definiție proprie, formulată în Art.2, alineatul 1; „gaze naturale” înseamnă gazele care constau în principal din metan, inclusiv biometanul, sau alte tipuri de gaze care, din punct de vedere tehnic și al respectării siguranței, pot fi injectate în sistemul de gaze naturale și transportate prin acesta) afectează piața și nu ar trebui utilizată ca mijloc de protecție socială: „Intervențiile publice în stabilirea prețurilor pentru furnizarea de gaze naturale ar constitui, în principiu, o măsură care denaturează piața. Astfel de intervenții ar trebui, prin urmare, să se desfășoare numai dacă este cazul și ca obligații de serviciu public și ar trebui să facă obiectul unor condiții specifice. O piață cu amănuntul a gazelor naturale complet liberalizată și care funcționează corespunzător este de natură să stimuleze concurența la nivelul prețurilor și al altor factori între furnizorii existenți și să ofere stimulente noilor operatori pe piață, îmbunătățind astfel opțiunile consumatorilor și satisfacția acestora.” (art. 23, preliminarii)
Prețurile reglementate sunt văzute ca o metodă de criză: „În timpul unei crize a prețurilor gazelor naturale, atunci când prețurile angro și cu amănuntul ale gazelor naturale cresc semnificativ, statelor membre ar trebui să li se permită să extindă temporar aplicarea prețurilor reglementate la serviciile sociale esențiale, astfel cum sunt definite în articolul 2 punctul 4 din Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului (21), și la întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). În ceea ce privește consumatorii casnici, serviciile sociale esențiale și IMM-urile, statelor membre ar trebui să li se permită, în mod excepțional și temporar, să stabilească prețuri reglementate sub nivelul costurilor în timpul unei crize a prețurilor gazelor naturale, cu condiția ca acest lucru să nu creeze denaturări ale concurenței între furnizori și ca furnizorii să fie compensați pentru costurile generate de furnizarea la prețuri sub nivelul costurilor.”. De asemenea, reglementarea ar trebui să se limiteze la „80 % din consumul casnic mediu în cazul clienților casnici și la 70 % din consumul din anul precedent în cazul serviciilor sociale esențiale și al IMM-urilor.”.
