Treci la conținutul principal

Hidroenergia

„România beneficiază de un potenţial ridicat al resurselor hidroenergetice. Dintr-un total al potenţialului teoretic liniar de aproximativ 70,0 TWh/an, potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă interioare este de aproximativ 51,6 TWh/an, iar cel al Dunării (doar partea românească) este evaluat la cca.18,4 TWh/an.”

(proiectul „Strategia energetică a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicat de Ministerul Economiei).

Conform ANRE, hidroenergia are în prezent cea mai mare pondere din mixul energetic al țării noastre, de 26,47%. Puterea instalată în toate unitățile de producție a energiei electrice din România este de 18.309 MW (megawați), adică 18,3 GW (gigawați).

Cea mai mare pondere din mixul energetic
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Sectorul hidroenergetic, prin amenajările de mare și mică anvergură, reprezintă o sursă importantă de energie pentru țara noastră, iar dezvoltarea sa va contribui la aprovizionarea consumatorilor economici și casnici, dar și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) ale României.

Conform ANRE, hidroenergia are în prezent cea mai mare pondere din mixul energetic al țării noastre, de 26,47%. Puterea instalată în toate unitățile de producție a energiei electrice din România este de 18.309 MW (megawați), adică 18,3 GW (gigawați).

Cele mai importante hidrocentrale

existente în prezent pe suprafața țării noastre sunt, conform hidroelectrica.ro:

harta romania viitorul energiei

Porțile de Fier 1

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1972

Centrala hidroelectrică subterană Lotru-Ciunget

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1972

Hidrocentrala Retezat, Hunedoara

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1986

Porțile de Fier 2

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1984

Centrala Vidraru

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1966

Centrala hidroelectrică Mărișelu

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1977

Centrala hidroelectrică „Dimitrie Leonida”

Hidrocentrala a fost pusă în funcțiune în anul 1960

Centrala hidroelectrică subterană Lotru-Ciunget

Această hidrocentrală se află pe râul Lotru în județul Vâlcea și are o putere instalată de 510 MW.

Amenajarea hidroenergetică Lotru „este cea mai complexă de pe râurile interioare ale României, fiind și unică în același timp prin schema de amenajare adoptată, care se bazează pe principiul concentrării de debite și căderi. Astfel, atât apele din bazinul hidrografic al râului Lotru, pe care este amplasată amenajarea, cât și cele din bazinele hidrografice învecinate, sunt direcționate gravitațional și prin pompaj către lacul Vidra, care constituie acumularea principală a amenajării.” (hidroelectrica.ro)

Construită tot în subteran, pe Râul Mare din județul Hunedoara, Hidrocentrala Retezat are o putere instalată de 335 MW și a fost construită între anii 1977-1986. Produce anual, în medie, circa 605 GWh.

Hidrocentrala Retezat din județul Hunedoara

Construită tot în subteran, pe Râul Mare din județul Hunedoara, Hidrocentrala Retezat are o putere instalată de 335 MW și a fost construită între anii 1977-1986. Produce anual, în medie, circa 605 GWh.

Hidrocentrala Porțile de Fier II

Amplasată pe Dunăre, la kilometrul 853, în zona insulei românești Ostrovul Mare, a fost proiectată și executată în colaborare cu partea sârbă. Construcția a început în 1977 și s-a terminat în 1986. În prezent, are o putere instalată de 251,2 MW și produce, în medie, 1.240 GWh/an.

Centrala Vidraru

Aflată pe râul Argeș, are o putere instalată de 220 MW. Este amplasată pe malul drept al râului Argeș, într-o cavernă situată la 104 metri sub nivelul râului Argeș. Centrala are o producție medie de energie 400 GWh pe an.

Centrala hidroelectrică Mărișelu

Este o centrală subterană și folosește apa din lacul de acumulare Fântânele (realizat în urma barării râului Someșul Cald). Are o putere instalată de 220 de MW.

Centrala hidroelectrică „Dimitrie Leonida”

Centrala hidroelectrică „Dimitrie Leonida” este amplasată la baza muntelui Botoșanu, la o distanță de aproximativ 15 km de baraj, urmând vechiul curs al Bistritei. A fost pusă în funcțiune în anul 1960. Centrala a produs în cei peste 50 de ani de existență peste 20 de miliarde de MWh.

Porțile de Fier 1

Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Portile de Fier I este amplasat pe Dunăre la kilometrul 943 și a fost proiectat și executat în colaborare cu partea sârbă. Construcția hidrocentralei a început în 1964, iar inaugurarea s-a făcut în 1972.

Centrala hidroelectrică de la Porțile de Fier I are după retehnologizare o producție de energie electrică anuală de proiect de 5.241.000 MWh pe an (adică 5.241 GWh/an) în anul mediu hidrologic, ceea ce reprezintă circa 10% din producția la nivel național, conform hidroelectrica.ro.

PROIECTE DE DEZVOLTARE

Hidroelectrica desfășoară un amplu program de retehnologizare si modernizare, desfășurat în perioada 2023 – 2027. Valoarea estimată este de aproximativ 1,8 miliarde RON pentru aproximativ 1,1 GW de putere hidroelectrică instalată. Ulterior implementării programului de retehnologizare și modernizare, Hidroelectrica preconizează că va debloca o putere instalată de până la 230 MW și o prelungire medie a ciclului de viață cu 30 de ani (în cazul retehnologizării) sau cu 20 de ani (în cazul modernizării) per centrală hidroelectrică.

Sunt vizate de retehnologizare activele cu cele mai mari rate ale rentabilității, adică hidrocentralele de la Stejaru, Vidraru, Mărișelu și Râul Mare Retezat.

ARTICOLE RELEVANTE

Filtre

energie eoliana off shore viitorul energiei

ENERGIA EOLIANĂ OFFSHORE: O PREMIERĂ AȘTEPTATĂ

Unul dintre conceptele vehiculate în ultimul timp este cel de „economie albastră”, a mărilor și oceanelor. Aceste vaste întinderi de apă au importanță pentru numeroase activități economice, printre...
20/03/2024
energie eoliana off shore viitorul energiei

ENERGIA EOLIANĂ OFFSHORE în România. Aspecte esențiale

Energia eoliană, atât cea onshore (produsă pe uscat), reprezentând 92 % din capacitatea eoliană instalată, cât și cea offshore (produsă în largul mării), reprezintă deja un pilon central al...
15/03/2024
Închideți meniul
Federația Patronală Petrol și Gaze

Ghica House
Strada Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, București