Treci la conținutul principal

Sectorul de petrol și gaze joacă un rol important în economia globală, atât prin contribuțiile la venitul statelor, cât și prin numărul semnificativ de locuri de muncă susținute – atât directe, cât și indirecte, în companii private sau în sistemul bugetar. Tranziția energetică va însemna, în timp, o scădere a consumului de combustibili convenționali, dar nu și o scădere a importanței pe care acest domeniu o are în economie. Aceasta pentru că, în România, și la nivel internațional, este necesară adoptarea unor noi tehnologii și investiții în producția și infrastructura de utilizare a energiei regenerabile. Iar aceste transformări sunt posibile utilizând capacitatea financiară, experiența de business și, nu în ultimul rând, calificările și profesionalismul oamenilor care activează în companiile de petrol și gaze.

Aceste companii sprijină tranziția energetică, atât în cazul României, cât și la nivel global. Susținerea își are fundamentul în dimensiunea și puterea financiară, relațiile de lungă durată cu clienții și stakeholderii din domeniul energiei, capacitatea de dezvoltare a noilor tehnologii (hidrogen, CCUS – captarea, transportul, stocarea și utilizarea dioxidului de carbon etc.). Un atuu important al companiilor din sectorul de petrol și gaze este reprezentat de resursa umană calificată, ce va fi implicată în noile proiecte destinate decarbonizării și producției de energie din surse regenerabile.

 

Aceste soluții au fost sintetizate într-o analiză McKinsey din 2023:

SOLUȚII DE DECARBONIZARE. Companiile din sectorul de petrol și gaze au inițiat proiecte  – aflate în diverse etape de dezvoltare – destinate decarbonizării, utilizând experiența acumulată și soluții tehnice deja implementate. Acestea pot fi utilizate atât pentru scăderea amprentei de carbon a sectorului, cât și a industriei sau transportului.

CCUS (captarea, transportul, stocarea și utilizarea dioxidului de carbon). Această tehnologie presupune captarea dioxidului de carbon rezultat din diverse procese industriale, transportul și stocarea, sigură și permanentă, în formațiuni geologice onshore sau offshore. Experiența acumulată de companii, precum și calificarea și capacitățile angajaților, pot fi valorificate prin implementarea acestei tehnologii. În cazul României, lansarea acestui tip de proiecte ar reprezenta și o formă de leadership tehnologic în regiune.

Energia geotermală: Energia geotermală este o formă de energie regenerabilă, provenită din căldura emanată din interiorul pământului prin roci și fluide subterane. Aceasta este folosită pentru a produce energie electrică și termică. Utilizarea ei rămâne încă limitată în România, puterea instalată fiind utilizată în aplicații termice. ​Un exemplu de bune practici este Municipiul Oradea, unde este utilizată tehnologia în buclă deschisa cu ajutorul apei termale, unde va crește aportul de energie geotermală în rețeaua de termoficare de la 5% la 20-25%, datorită proiectelor pe fonduri europene. Beneficiari sunt 14.000 de orădeni, în peste 6000 de apartamente.

PRODUCȚIA ȘI TRANSPORTUL HIDROGENULUI. Capacitățile și cunoștințele acumulate de către companii, atât în transportul, cât și în stocarea gazelor, sunt relevante și pentru producția și transportul hidrogenului. Aceasta se datorează cerințelor asemănătoare, determinate de specificul chimic: atât gazele naturale, cât și hidrogenul sunt gaze inflamabile, ce sunt menținute sub presiune și cer o gestionare atentă.

DEZVOLTAREA DE PROIECTE DE ENERGIE REGENERABILĂ OFFSHORE. Companiile din sectorul de petrol și gaze au experiență în proiecte de producție offshore de gaze naturale și au capacitatea de a dezvolta proiecte integrate, inclusiv de generare a energiei din surse regenerabile, precum energia eoliană, care, la rândul său, poate fi utilizată în producerea hidrogenului verde.

 

ÎNCĂRCARE EV. Această componentă vizează companiile ce activează în zona downstream. Având în vedere cerințele UE de atingere a unei anumite densități de stații de încărcare pentru vehicule electrice și pe bază de hidrogen, rețelele de alimentare actuale vor cunoaște o diversificare, prin instalarea unor facilități dedicate încărcării cu electricitate sau cu combustibili alternativi.

 

Diversificarea portofoliilor și investițiile în capacități de producție a energiei regenerabile

Companiile din acest domeniu investesc în capacități de producere a energiei din surse regenerabile. La nivel global, spre exemplu, în trimestrul 3 din 2023, numărul înțelegerilor legate de energie contractate de companiile din petrol și gaze au crescut cu 50% față de perioada similară din 2022.

Analiza McKinsey citată arată:

 

„Jucătorii din petrol și gaze care intră pe noi piețe de energie au, de obicei, un avantaj competitiv, deoarece expunerile la riscuri legate de petrol și gaze și energie se pot compensa reciproc. Când consumul de energie rămâne destul de stabil, consumul redus de combustibili fosili se traduce printr-un consum crescut de energie electrică sau hidrogen și invers.”.

Această tendință, de orientare a companiilor către energie regenerabilă, se manifestă și în România, fapt ce va contribui la asigurarea furnizării de energie pe plan național.

 

Această diversificare a portofoliilor contribuie la continuitatea operațiunilor companiilor în țara noastră și, desigur, la menținerea locurilor de muncă.

 

Locuri de muncă noi, în sectorul de petrol și gaze, legate de energie regenerabilă

Statisticile la nivel global arată că principalele poziții de recrutare nou deschise au fost, la nivelul trimestrului 3 din 2023: arhitectură și inginerie (14%), management (10%), operațiuni financiare și de business (8%), joburi legate de domeniul matematicii și statisticii (8%).

Lasă un răspuns