Treci la conținutul principal

Pe 26 februarie 2025, Comisia Europeană a prezentat Planul pentru o industrie curată  (Clean Industrial Deal), o strategie privind competitivitatea și reziliența industrială, decarbonizarea și circularitatea. Prin acest plan, Comisia dorește să stimuleze dezvoltarea și prosperitatea în Europa, sprijinind reindustrializarea și economia circulară, în condiții de protecție a mediului. Măsurile din Clean Industrial Deal sunt rezultatul dialogului cu liderii din industrie, cu partenerii sociali și cu societatea civilă în contextul Declarației de la Anvers pentru un Pact industrial european și al dialogurilor privind tranziția curată purtate de Comisia Europeană.

Industria europeană se confruntă cu costuri ridicate ale energiei și cu o concurență puternică la nivel mondial, de aceea este necesară susținerea la nivel comunitar. „Pactul consideră decarbonizarea un motor puternic de creștere pentru industriile europene. Acest cadru poate stimula competitivitatea, deoarece oferă întreprinderilor și investitorilor certitudine și previzibilitate cu privire la faptul că Europa își va menține angajamentul de a deveni o economie decarbonizată până în 2050.”

Președinta Ursula von der Leyen a făcut următoarea declarație: „Europa nu este doar un continent al inovării industriale, ci și un continent al producției industriale. Cu toate acestea, cererea de produse curate a scăzut, iar unele investiții s-au mutat în alte regiuni. Știm că întreprinderile noastre europene se confruntă cu prea multe obstacole: de la prețurile ridicate la energie la o sarcină excesivă impusă de reglementare. Pactul pentru o industrie curată va îndepărta barierele care încă frânează întreprinderile noastre și va prezenta argumente economice clare pentru Europa.”

Un punct important este reprezentat de măsurile de eficientizare a mediului de reglementare, cu reducerea obstacolelor birocratice cu care se confruntă companiile.  

Factorii determinanți ai activității economice pentru reușita industriei în UE, conform Clean Industrial Deal:

  • Costuri mai mici ale energiei
  • Stimularea cererii de produse curate
  • Finanțarea tranziției curate
  • Circularitatea și accesul la materiale
  • Acțiuni la scară mondială
  • Asigurarea accesului la o forță de muncă calificată

Printre principalele prevederi din Clean Industrial Deal, amintim: 

În ceea ce privește energia:

  • „Emiterea unei recomandări către statele membre, în conformitate cu Directiva privind impozitarea energiei, cu privire la modalitățile de reducere efectivă a nivelurilor de impozitare în sectorul energiei electrice și de valorificare a posibilităților existente de reducere a impozitelor până la zero pentru industriile mari consumatoare de energie și pentru gospodării.” (Secțiunea 2.1, Energie accesibilă)
  • Un program pilot de PPA cu BEI și orientări pentru statele membre pentru a permite combinarea PPA și a contractelor pentru diferență. (Secțiunea 2.1, Energie accesibilă)
  • Reducerea timpilor de autorizare prin oferirea de orientări suplimentare statelor membre și „prezentarea de propuneri legislative pentru accelerarea acordării de autorizații pentru rețele, stocare și surse regenerabile de energie, explorând termene mai scurte pentru evaluările de mediu ca parte a pachetului european privind rețelele.” (Secțiunea 2.2, Accelerarea dezvoltării și producției de energie curată)
  • Este necesară „înființarea unui grup de lucru pentru piața internă a gazelor naturale, care să analizeze în mod cuprinzător piețele de gaze naturale din UE.” (Secțiunea 2.3, Asigurarea unei piețe de gaze funcționale, care oferă rezultatele dorite)
  • În ceea ce privește hidrogenul, „Comisia va adopta actul delegat în primul trimestru al anului 2025 privind hidrogenul cu conținut scăzut de carbon, pentru a clarifica regulile de producere a hidrogenului cu conținut scăzut de carbon în a mod pragmatic, oferind certitudine investitorilor.”.  De asemenea, „pentru a pregăti revizuirea actului delegat privind combustibilii regenerabili de origine nebiologică, Comisia lansează un studiu pentru a evalua eficacitatea cadrului hidrogen și identificarea posibilelor bariere în calea extinderii hidrogenului regenerabil.” (Secțiunea 3.2. Promovarea adoptării hidrogenului regenerabil și cu emisii scăzute de carbon)

Privind piețele principale:

  • Crearea unei piețe pentru carbonul capturat prin punerea în aplicare a strategiei de gestionare a carbonului industrial, inclusiv în contextul revizuirii ETS în 2026. „Vor fi elaborate măsuri pentru a recunoaște utilizarea carbonului capturat într-o gamă mai largă de produse și pentru a preveni dubla contabilizare a emisiilor de carbon încorporat, în cazul în care incinerarea deșeurilor ar fi inclusă în ETS”.  (Secțiunea 2.3, Asigurarea unei piețe de gaze funcționale, care oferă rezultatele dorite)
  • Revizuirea Cadrului achizițiilor publice în 2026 „va avea ca obiectiv transformarea criteriilor de preferință europene într-o caracteristică structurală a achizițiilor publice ale UE în sectoarele strategice” și va fi extinsă pentru a stimula achizițiile private. (Secțiunea 3.1. Criterii care nu țin de preți în achizițiile publice și stimulente pentru achiziții private)
  • Evaluarea modului de includere a criteriilor care nu țin de preț în legislațiile privind produsele. (Secțiunea 3.1. Criterii care nu țin de preți în achizițiile publice și stimulente pentru achiziții private)
  • Legea privind Acceleratorul de Decarbonizare Industrială va introduce criterii de reziliență și durabilitate și va dezvolta o etichetă voluntară privind conținutul de intensitate de carbon al produselor industriale, pe baza datelor ETS. (Secțiunea 3.1. Criterii care nu țin de preți în achizițiile publice și stimulente pentru achiziții private)

În ceea ce privește investițiile:

  • O mențiune de 480 de miliarde EUR în investiții crescute anual pentru energie, industrie, transporturi necesare.  (Secțiunea 3.1. Criterii care nu țin de preți în achizițiile publice și stimulente pentru achiziții private)
  • Raportul de revizuire a CBAM va fi prezentat în a doua jumătate a anului 2025, inclusiv examinarea „modului de a ajuta exportatorii de produse CBAM”, urmat de o propunere legislativă în prima jumătate a anului 2026.  (Secțiunea 6, 6. Extinderea și consolidarea instrumentelor de politică”)

Lasă un răspuns