Deși este binecuvântată cu o mulțime de resurse energetice, România este de câțiva ani o țară care a ajuns să depindă de importurile de energie. Sub iluzia că putem fi...
Hidrogenul este una dintre cele mai promițătoare tehnologii în tranziția energetică spre neutralitatea climatică a viitorului. Pe măsură ce decarbonarea devine o prioritate la nivel global, interesul pentru hidrogen s-a...
Șocurile provocate de pandemie și de războiul din Ucraina rescriu viitorul sectorului energetic în toată Europa. Dacă până acum obiectivele de mediu au fost pe primul loc, în prezent locul...
Una dintre modalitățile prin care se poate împiedica dezvoltarea economică a unei națiuni este manipularea opiniei publice printr-un discurs naționalist desprins de realitatea economică a zilelor noastre. „Vin străinii să...
Declanșarea conflictului militar în Ucraina de către Rusia, principalul furnizor extern de gaze naturale al Uniunii Europene, a reamintit care este valoarea diversificării surselor de aprovizionare cu energie și a adus securitatea...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu o largă majoritate (248 de voturi „pentru” și 34 de voturi „împotrivă”), modificările și completările aduse la Legea privind operaţiunile petroliere offshore. Schimbările...
Deși dispune de resurse cu care şi-ar putea asigura întregul necesar de gaze naturale pentru consum, România se află într-o poziție fragilă, depinzând tot mai mult de importuri pentru a-și...
Noua realitate geopolitică și de pe piața energiei, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, poziționează securitatea aprovizionării și independența energetică a Europei într-o nouă lumină. Planurile pentru diversificarea...
Securitatea și prosperitatea oricărei economii sunt influențate atât de regimul climatic, cât și de un sistem energetic durabil, sigur și accesibil tuturor. Criza energetică pe care o traversăm demonstrează rolul...
Criza scumpirii fără precedent a energiei, ce a afectat toate economiile din Europa, oferă un bun prilej de a trage lecțiile potrivite. Iar cea mai importantă este cât de mult...
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență de navigare pe site-ul nostru. Dacă veți continua navigarea, presupunem că acceptați aceste cookie-uri.AcceptDespre confidențialitatea datelor dvs.