Treci la conținutul principal

Deși este binecuvântată cu o mulțime de resurse energetice, România este de câțiva ani o țară care a ajuns să depindă de importurile de energie. Sub iluzia că putem fi un hub energetic regional, iată că am ajuns să „stăm” pe resurse și să nu le putem folosi atunci când avem nevoie de ele, mai ales în situații de criză în aprovizionare precum cea pe care Europa o traversează acum. Cum am ajuns aici?

Explicațiile sunt simple. La baza acestei situații se află, în primul rând, scăderea încrederii în mediul de afaceri local și, implicit, a apetitului pentru investiții, din cauza schimbărilor dese și bruște în legislație. Stabilitatea cadrului fiscal și legislativ este esențială pentru orice investiție, mai ales pentru cele de anvergură, ce implică zeci, sute de milioane, ori chiar miliarde de euro, așa cum sunt cele din sectorul energetic. Modificarea termenilor fiscali pe parcursul derulării unui proiect poate afecta în mod semnificativ parametrii de profitabilitate, ba chiar viabilitatea proiectului. În momentul în care legile sunt modificate „peste noapte”, semnalul dat către investitori este clar: „Nu ne pasă de banii voștri”.

Sub mesajul „Noi nu ne vindem țara”, România a blocat de-a lungul ultimelor decenii investiții esențiale pentru dezvoltarea economiei. Necesarul de investiții, de tehnologie modernă și de know-how este cu atât mai mare în sectorul resurselor naturale. Se zice: „De ce să vină americanii să ne scoată gazul, de ce să vină italienii să ne scoată cărbunele sau să crească grâul? Dar noi trebuie să înțelegem un lucru simplu: că resursa aia pe care o considerăm a noastră, ca să ajungă să poată fi utilizată economic are nevoie și de capital, și de tehnologie. Adică trebuie să știi să o scoți din pământ, trebuie să știi ce să faci cu ea. Pentru că, dacă era simplu să îți iei o lopată să te duci după gazul din Marea Neagră, o făceam”, a explicat Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, într-o dezbatere On the Record pe această temă.

Marea Neagră nu este o mare ușoară, iar proiectul Neptun Deep are niște caracteristici pe care nu le poate îndeplini orice companie. Vorbim despre zăcăminte aflate la mii de metri adâncime, pentru extragerea cărora e nevoie de un nivel ridicat de investiții, de know-how și de tehnologie specifică. Dacă investițiile în exploatarea gazelor naturale din zona de mare adâncime a Mării Negre nu ar fi fost blocate prin reglementări ani la rând, astăzi România ar fi dispus de aceste resurse suplimentare care ar fi fost vândute pe piața românească, iar surplusul, pe piața regională. Cu alte cuvinte, „nu pleca nimeni cu ele în traistă”. Dincolo de securitate energetică, am fi avut: locuri de muncă numeroase create, mai ales de înaltă specializare, și venituri numeroase la bugetul de stat.

Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia a adăugat că promovarea autarhiei (crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial – n.r.), a ideii că „suntem noi aici o insulă, noi putem să le producem pe toate, nu avem noi nevoie de străini, nu avem nevoie să facem comerț, e o himeră. Putem să ne uităm la orice state bogate care ne plac nouă. Orice exemplu pe care îl găsim, statele bogate sunt cele care au fost deschise să importe, să exporte, să facă comerț. Și nu poate exista altă cale nici pentru noi”.  

De altfel, o altă idee vehiculată în spațiul public este că resursele naturale trebuie vândute doar pe piața internă și la prețuri care pot fi scăzute administrativ oricând din pix. Aceste lucruri contravin puternic regulilor de piață liberă, a căror respectare este esențială pentru atragerea și menținerea unor investiții.

Da, gazul este și pentru export, nu doar pentru consumul nostru intern, pentru că cele 6 miliarde de metri cubi în plus pe an (volumele ce ar putea fi extrase din Marea Neagră – n.r.) adăugate la producția actuală sunt mult mai mult decât ce puteam consuma noi și eram un furnizor de securitate energetică pentru zonă. Ceea ce era foarte bine pentru momentul de față”, atrăgea atenția jurnalistul Mihai Nicuț, într-o dezbatere de profil.

El a mai explicat că pentru o investiție de anvergură de câteva miliarde de euro, cum este, de exemplu, proiectul de valorificare a gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep, companiile concesionare trebuie să atragă fonduri prin împrumuturi, iar pentru acest lucru trebuie să demonstreze că proiectul este finanțabil și profitabil, astfel încât banii să poată fi dați înapoi. De asemenea, operatorul trebuie lăsat să vândă fie pe piața internă, fie la export, acolo unde va fi cerere.

Efectul de bumerang al prețurilor mici

În plus, un efect al prețurilor mici este că descurajează investițiile, ceea ce duce pe termen mediu – scurt câteodată, cum e cazul României – la deficit de producție. Acest lucru s-a văzut mai ales în sectorul de producere a energiei electrice, unde prețurile menținute artificial la un nivel jos pentru producători au făcut ca practic să nu se mai facă investiții în centrale noi.

Date publicate recent de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că, de pildă, din 2018 până în prezent au fost realizate capacități energetice noi cu o putere totală instalată de circa 69,5 MW, după cum urmează: 65 MW – hidrocarburi; 2,5 MW – biogaz; 2 MW – eolian. În schimb, față de anul 2018, s-a constatat o diminuare de aproximativ 5.600 MW a capacităților de producere a electricității (sursa, AICI). Astfel, din exportator, România a ajuns importator net de electricitate. Pe piața de gaze naturale, situația este similară. România a depins an de an de importuri pentru a traversa în siguranță iarna, dat fiind că investițiile pentru valorificarea resurselor disponibile nu au fost încurajate. Efectul? „Producția internă de gaze naturale în scădere a fost compensată prin importuri, ceea ce a dus la venituri mai mici la bugetul de stat, creșterea deficitului de cont curent, pierderi de locuri de muncă, precum și costuri mai mari pentru populație și industrie”, se arată într-un document publicat de Camera Deputaților.

Problema pe care noi o avem astăzi, că cererea de energie este mai mare decât oferta, se va rezolva cu adevărat doar după ce noi vom produce mai multă energie sau vom consuma mai puțină. Altă rezolvare nu există. Prețul e ca un termometru. În clipa de față, ne arată că noi consumăm mai mult decât putem produce”, a mai explicat Radu Burnete, în emisiunea On the Record.

Pentru a stimula investițiile pe termen lung, teoretic trebuie scăzută impozitarea, nu crescută, iar în situații de criză, cum este cea pe care o traversăm acum, supraimpozitarea trebuie făcută cu multă atenție.

În principiu, nu sunt un prieten al supraimpozitării, pentru că tinde să se transforme în ceva permanent. La noi, tot timpul ceva excepțional devine permanent. În timpul guvernării Ponta, am introdus niște impozite suplimentare pe producătorii de gaze naturale, care trebuiau să fie temporare, dar și astăzi sunt în vigoare. Și acel supraimpozit a dus la scăderea producției de gaz în România. Supraimpozitarea în vreme de criză nu zic că trebuie luată de pe masă, dar trebuie făcută cu multă atenție și să înțelegi care sunt efectele pe care le generezi, pentru că degeaba faci rost de niște bani în plus, dacă blochezi piața sau pui producătorii în imposibilitatea de a face investiții sau de a achiziționa energie”, a subliniat directorul executiv al Concordia.

Potrivit acestuia, ajutorul nostru trebuie să meargă cu precădere către ceea ce numim consumatorii vulnerabili – adică oamenii săraci, cu puține venituri.

Într-un nou raport privind prețurile angro ale gazelor naturale, International Gas Union (IGU), vocea globală a industriei de gaze naturale subliniază importanța crucială a pieței libere.

În ciuda provocărilor cu care se confruntă toată lumea în gestionarea unui mediu cu prețuri ridicate, o piață funcțională este cheia pentru asigurarea securității energetice. O piață globală eficientă a permis flexibilitatea necesară pentru a reorganiza fluxurile de aprovizionare cu gaze acolo unde erau cele mai necesare, în doar câteva luni”, arată IGU.

De asemenea, intervențiile făcute ad-hoc asupra pieței demonstrează lipsa unei viziuni strategice de dezvoltare, extrem de necesară pentru a atrage investiții pe termen lung. Această viziune înseamnă de fapt un plan care să răspundă la întrebări precum: ce fel de energie vrem să producem, pentru cine, ce fel de industrie va avea România peste 10-15 ani? Predictibilitatea creează stabilitate, ceea ce ne face mai puțin vulnerabili ca țară în această regiune a Mării Negre agitată de conflicte diplomatice și, iată, militare pe care le trăim.

Așadar, rolul statului și datoria față de populație este să valorifice maximal resursele naturale, atrăgând investitori dispuși să riște capital în acest scop. Iar pentru aceasta, România trebuie să fie mai atractivă decât alte țări, ca destinație a investițiilor.

Lasă un răspuns

Închideți meniul
Federația Patronală Petrol și Gaze

Ghica House
Strada Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, București